Nicușor Dan convoacă de urgență instituțiile de securitate după exploziile din Marea Neagră

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat sâmbătă, 6 iunie, o ședință de lucru dedicată analizării incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mării Negre.

Reuniunea este programată să înceapă la ora 12:00 și se va desfășura la sediul Brigada 243 Radioelectronică și Observare "CALLATIS" din Constanța. La discuții vor participa reprezentanți ai principalelor instituții responsabile de securitatea și apărarea națională.

Potrivit informațiilor transmise de Administrația Prezidențială, în cadrul ședinței vor fi analizate circumstanțele în care s-au produs exploziile, impactul acestora asupra securității naționale și regionale, precum și măsurile necesare pentru consolidarea capacităților de supraveghere, prevenire și intervenție în zona Mării Negre.

Autoritățile vor evalua, de asemenea, modalitățile prin care poate fi întărită securitatea pe litoralul românesc, în contextul provocărilor de securitate din regiune și al riscurilor generate de conflictul din proximitatea granițelor României.

La finalul reuniunii, președintele Nicușor Dan va susține o declarație de presă în care sunt așteptate concluziile discuțiilor și eventualele măsuri care vor fi adoptate în urma incidentului.

Sursa foto: Administrația Prezidențială
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți