Cupa mondială 2026

 O victorie absolută a Spanei și noi recorduri

Cupa mondială de anul acesta a fost fără doar și poate cea mai spectaculoasă din istorie, atât prin prisma spectacolului fotbalistic cât mai ales prin grandorea organizatorică, rețeta show-ului american fiind un succes deplin. Performanța uluitoare a Spaniei care a reușit să obțină al doilea lor trofeu la Mondial, câștigând cu 1-0 împotriva campioanei antitre Argentia, echipa legendarului jucător Lionel Messi, a fost una pe deplin meritată, aceștia dominând de o manieră categorică finala.

Golul care a consfințit victoria "Furiei Roja", a fost dat în minutul 106 de Ferran Torres, după ce argentinienii până la momentul golului nu au reușit să tragă nici măcar un șut spre poartă. Ca o similitudine și cealaltă victorie spaniolă la cupa mondială, din 2010, a fost obținută tot 1-0 împotriva unei alte mari forțe a fotbalului mondial, Țăile de Jos.

Acest mondial a fost unul al recordurilor doborâte sau nou stabilite. Messi a deschis grupa sa cu un hat tric istoric împotriva Algeriei, fiind cel mai în vârstă jucător cu o astfel de performanță la cupa mondială.

La acest mondial Kylian Mbappe a atins un nou record, nu doar că a fost golgheterul campionatului dar a depășit recordul de 21 de goluri la cupa mondiale a lui Messi cu un total impresioant de 22 de goluri participând la doar 3 cupe mondiale comparat cu cele 6 ale lui Messi. Mbappe a devenit și golgheterul cu cele mai multe goluri din naționala Franței astfel detronându-l pe pe Olivier Giroud care înaine de cupa mondială conucea cu un istoric 57 de goluri pentru Franța care pălește în fața celor 66 de goluri al lui Mbappe de la finalul cupei. Mbappe spune însă că ar fi preferat să nu fie golghetăr și să joace în finală. Mbappe fusese de golghetărul cupei mondiale din 2022 de la Quatar cu 8 fiind astfel golghetăr la două cupe mondiale la rând, o performanță cu adevărat impresionantă. 

Această competiție a suprins fantastica evoluție a Spaniei care a mers de la 0-0 în primul meci din grupă cu Insulele Capului Verde, la victoria cu Portugalia lui Ronaldo cu 1-0, cu victoria contra Belgiei cu 2-1, iar apoi în semifinală impunându-se în fața Franța cu 2-0 ajungând astfel în finala mondială pentru a doua oară.

Această finală a fost una inedită, întâlnindu-se cel mai tânăr și cel mai în vărstă jucător, Lamine Yamal 19 ani și Lionel Messi 39, unul fiind la începutul carierei și la prima participare la cupa mondială, celălalt spre finalul ei, după a șasea și ultima participare la mondial.

Așteptăm cu interes următoarele mari competiții care sperăm să aducă noi momente extraordinare. 

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți